Noi documente date publicităţii din „dosarele Epstein” dezvăluie acuzaţii grave împotriva preşedintelui american Donald Trump. O notă internă a FBI din octombrie 2020 documentează modul în care o femeie ar fi afirmat că a fost violată de Trump şi de Jeffrey Epstein în anii 1990.
Aceste informaţii provin de la un bărbat anonim care a contactat FBI-ul prin telefon. Cu toate acestea, nu există dovezi care să susţină această afirmaţie, relatează site-ul elveţian 20Minuten.
Potrivit notei, bărbatul respectiv ar fi reluat legătura în anii 1990 cu o veche cunoştinţă cu care avusese un copil. Femeia ar fi povestit că a fost invitată împreună cu fiicele sale într-un hotel de lux, unde l-ar fi întâlnit pe Donald Trump. Ulterior, ea ar fi spus: „Donald J. Trump m-a violat împreună cu Jeffrey Epstein”. Şi a adăugat: „O fată cu un nume ciudat m-a dus la un hotel sau la un imobil de lux. Aşa s-a întâmplat”.
0,

