În primul rând, pentru că acum două zile China a decis să impună restricții si control pentru toate “pământurile rare” care pleacă din China, indiferent de destinație și utilizare. 90% din ele vin din China, chiar dacă doar 60% sunt extrase din acolo. De ce? Pentru că e singura țară care a investit și a reușit să creeze procese de rafinare complexe. E prea amplă această temă – așa ca o voi detalia separat. Decizia Chinei vine după ce Trump a impus restricții vânzării de cipuri către China, dar și taxele vamale.
Drept urmare, Trump a anunțat că anulează întâlnirea cu XI, programată peste două săptămâni și că va crește tarifele vamale pentru produsele din China cu peste 100%.
Mai exact, prin decizia Chinei, dacă cipul, produsul de AI, de tehnica militară sau altele – conțin minim 0.1% pământuri rare chinezești, Beijingul își rezervă dreptul de a controla exportul acestuia, chiar dacă el a fost construit în UE sau în SUA. Orice producător din lume are acum obligația de a raporta statului chinez ce face cu produsul său: când a fost produs, în ce țară va ajunge, cine îl vinde și cine îl cumpără. Dacă producătorul nu respectă condiția, acesta nu va mai primi materiile prime. În plus, China a impus ieri taxe vamale suplimentare navelor americane, în porturile chinezești.
La câteva ore după anunțul lui Trump, bursa americană pierdea peste 2 trilioane de dolari, Bitcoin avea cea mai mare lichidare zilnică de stoc ( de peste 9 miliarde de dolari ), iar investitorii instituționali și fondurile speculative vindeau cel mai rapid acțiuni americane.
Tot mai mult, în SUA apar semnele unei bule AI, iar decizia Chinei va grăbi o prăbușire a acțiunilor pentru aceste companii. Orice dezvoltare tehnologică rămâne un vis fără materiile prime din China.
Tot ce consumați azi – de la smartphone la mașini electrice – conține pământuri rare din China, al căror prețuri au explodat ieri. Și nu, acestea nu pot fi înlocuite pe termen scurt. Va dura între 5 și 10 ani până când vestul va reuși să dețină propriile materii prime, pentru că procesul de rafinare nu este unul ușor de implementat.
Doar pentru un avion F35 se consumă multe pământuri rare din China, în cantități impresionante. În acest moment, Trump este obligat să negocieze cu China, dar nu așa cum este obișnuit. Cărțile sunt azi la Beijing! Sau situația poate escalada, nu doar economic.

